28 Octombrie 2012 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru: Biserica Subterana


Cameron W. Wilson povesteste în urmă cu 60 de ani a survenit o criză misionară globală:cea  mai  numeroasă  națiune  din  lume  fusese închisă în spatele cortinei de fier comuniste a lui Mao Zedong. Forțele Partidului Naționalist al Chinei, care purta  amprenta  influenței  creştine,  fuseseră înfrânte.   Mulți   dintre   liderii   lui   fugiseră   în Taiwan.
S-a format o echipă de rugăciune din creştini din întreaga țară care au început mijlocească pentru China. De atunci încoace, China a făcut mereu obiectul interesului lor.
La   începutul   anului   1950,    mulțime   de misionari  de  carieră  au  fost  siliți  să-şi  facă bagajele şi plece din China, lăsând în urmă mii de biserici locale, precum şi sute de clinici, de şcoli şi de spitale. 
Prin urmare, au recurs la rugăciune. Nici prin gând nu le-a trecut în ce mod miraculos aveau să primească răspuns aceste rugăciuni într-o zi. 
După 60 de ani, astăzi în China sunt   peste 100 de milioane de creștini, aproape 10% din populația țării.

BISERICA SUBTERANĂ
-   Biserici  subterane  întâlnim  în  multe  țări precum Tibet, China, Afganistan;
-   Biserica subterană din China numără aproximativ 100 milioane de creștini.

Să ne rugăm:
-         pentru  siguranța  creștinilor care se ascund acum;
-         pentru  ca  toți  cei  care  îl urmează  pe Isus fie un model pentru familiile și prietenii lor;
-    pentru ca Scripturile să fie accesibile pentru toți credincioșii din biserica subterană;
-   pentru posturile de radio, porțiunile din Scriptura, tractatele etc. să fie folosite cu putere.

21 Octombrie 2012 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru: Musulmanii din Romania


Comunitățile musulmane stabile s-au constituit pe teritoriul României abia în sec. XIV - XV, ca urmare a instaurării suzeranității Porții Otomane asupra Principatelor Române, dar ele s-au dezvoltat mai ales în Dobrogea și în unele localități de-a lungul Dunării.     

Cei circa  70.000 de credincioși  musulmani turci,  tătari,  albanezi  etc.  din  România trăiesc grupați în 80 de comunități religioase teritoriale, rurale și urbane.
Marea lor majoritate se află în județele Constanța (85%) și Tulcea (12%), restul (3%) în diferite centre urbane ca: București, Brăila, Călărași, Galați, Giurgiu, Turnu Severin și alte localități.
Seminarul Musulman din Medgidia a fost înființat în 1610 la Babadag. În 1901 a fost mutat la Medgidia unde a funcționat fără întrerupere din 1901 până în 1967. După revoluție s-a reînființat devenind Liceul Teologic Musulman și Pedagogic. 
În prezent este cel mai important centru de cultură turcă și islamică din România.
Să ne rugăm
           pentru    musulmanii    care sunt de atâtea sute de ani în România dar au avut atât de puțini evangheliști care să-i iubească  suficient  de  mult încât să le vestească Cuvântul cu dragoste,
           pentru ca toți musulmanii din România să audă Evanghelia într-un mod adecvat culturii și înțelegerii lor.

Promisiunea Scripturii
Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.  Matei 24:14


14 Octombrie 2012 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru: Cei care îl urmează pe Mahomed


În perioada aceasta, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc naşterea lui Mahomed.
S-a născut în anul 570 d. Hr. în Mecca, în Arabia Saudită din zilele noastre, şi a murit în anul 632 d. Hr. Mormântul lui se află în Medina, la nord de Mecca.
La vârsta de 40 de ani, Mahomed a început să susţină faptul că primeşte mesaje de la Dumnezeu.
La început, Mahomed a fost persecutat de propriul lui trib. Dar când a câştigat mai mulţi ucenici, iar islamul a devenit mai puternic, el a pornit războaie pentru a obliga alte popoare să se supună religiei lui.
Musulmanii cred că Mahomed este ultimul şi cel mai important dintre toţi profeţii trimişi de Dumnezeu şi că el a adus religia finală, islamul, şi ultima revelaţie a lui Dumnezeu pentru oameni, Coranul.

Mahomed și Islamul

Mahomed s-a născut la Mecca în anul 57o
Mahomed a fondat religia islamică în anul 632
Cartea de căpătâi a musulmanilor este Coranul
Centrul religios al islamului este Mecca
Adepții islamului sunt 1,3 miliarde
Islamul este a doua mare religie a lumii

Să ne rugăm:
Doamne Isus Hristoase, Tu eşti Alfa şi Omega, începutul şi Sfârşitul, Cel Atotputernic şi Domnul tuturor împăraţilor lumii.
Mă rog ca să Îţi faci de cunoscut slava multor musulmani în această săptămână. Mă rog în special pentru musulmanii pe care îi cunosc – prietenii mei, vecinii mei, colegii mei. În numele lui Isus, rup puterea vrăjmaşului din vieţile lor. Du-i de la întuneric la lumina Evangheliei.
Umple multe case cu bucuria vieţilor transformate de puterea crucii şi ţine-i pe cei care cred, loiali până la sfârşit.

Numele lui Isus.
În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” Fapte 4:12

7 Octombrie 2012 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru: Betuel și Bianca Adomnicăi [Macedonia]


Betuel şi Bianca Adomnicăi sunt trimişi de Biserica Creştină Penticostală „Salem” din Marghita.
Au absolvit împreună Centrul Român de Studii Transculturale, Constanţa.
Au fost în Macedonia pentru două luni, în primăvara anului 2010 și s-au mutat cu familia în Skopje la sfârșitul anului trecut.
Scopul lor este slujirea pe termen lung în evanghelizare și plantare de biserici printre albanezii din Macedonia.
Compoziţia etnică domină în prezent raporturile politice şi sociale din Macedonia. Cea mai mare provocare a țării este trăirea în armonie a macedonenilor ortodocși cu albanezii musulmani.

Macedonia
• Populația: 2,043,360
• Capitala: Skopje
• Vecini: Serbia, Bulgaria, Grecia și Albania.
• Creștini evanghelici: 0.2%

Să ne rugăm pentru:
-         Înţelepciune pentru învăţarea limbii albaneze;
-         Să se apropie de cât mai mulţi albanezi ca mai apoi să le spună vestea bună;
-         Evanghelia să fie însoţită de semne şi minuni;
-         Protecţie fizică şi spirituală.
-         Pentru comunităţile divizate din Macedonia să poată găsi modalităţi de a construi naţiunea lor împreună.
     
Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?” Romani 10:14