10 martie 2013 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru:


Animism - Animiştii   cred că   există   spirite   care trăiesc  în  tot  ceea  ce-i înconjoară. Unele dintre spirite sunt prietenoase dar altele sunt rele şi aduc întotdeauna nenorociri.Dezastre ca seceta, incendiile, cutremurele, inundaţiile   sunt   de   fapt lucrarea spiritelor rele.
Animiștii se tem de aceste spirite rele şi le aduc ofrande speciale şi sacrificii ca acestea să nu le facă rău lor şi familiilor lor. Alţii poartă anumite brăţări sau obiecte magice (numite fetişuri) despre care cred că au puteri magice să-i protejeze de rău. Mulţi animişti cred că există un mare Dumnezeu-Creator sau Dumnezeu al Cerului. Nu este un Dumnezeu pe care-l pot cunoaşte pentru că este atât de misterios şi atât de departe de ei încât nu pot ajunge la el. Deseori aceste grupuri tribale primesc cel mai bine Evanghelia.
Animism
Aproximativ 200 de milioane de adepți;
Una dintre cele mai vechi religii;
Este o tradiție orală întâlnită în special în Africa, dar și oriunde există un mod de viață tribal tradițional.

Rugăciune - Misiune       
Animism
-         legăturile cauzate de duhurile de frică să fie rupte: cei mai mulți animiști se tem de zei, spirite sau duhuri ale strămoșilor;
-         împotriva ocultismului, vrăjitoriei, magiei și a practicilor voodoo prezente în lumea animistă;
-         pentru creștinii cu un trecut animist - să înțeleagă scopul suferințelor: Dumnezeu ne învață lucruri noi despre El şi modeleză caracterul nostru.
 
Rugăciune - România
Județul Brăila
Viziune, protecție și înțelepciune pentru slujitorii bisericilor;
Har și plinătate a Duhului bisericile din județ;
Mobilizarea  bisericilor în evanghelizare și plantare de biserici.

Județul Brăila
Situat   în   regiunea   Muntenia,   cuprinde   un municipiu, 3 orașe și 40 de comune înregistrând o populație de 304.925 locuitori.
Brăila este reședința de județ cu o populație de 176.004 locuitori. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu