27 iulie 2014 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru:

RAMADAN - Mâine musulmanii vor încheia Ramadanul, cea mai importantă  lună  din  an, timp în care postesc, caută curățirea    de    păcate    și bunăvoința lui Alah. Postul  se  încheie  cu  trei zile de sărbătoare numită
prescurtat „Eid”.
Calendarul  musulman  are  ca  fundament  anul  cu  doar  354  de  zile.  Musulmanii postesc de la răsăritul soarelui până la apus, în fiecare zi în această lună. Se abţin de la mâncare, băutură, fumat, mirosuri frumoase şi relaţii conjugale. În fiecare zi după apusul soarelui, încheie postul de obicei printr-un ospăţ. Conform doctrinei islamice, acest post îi ajută pe oameni să dobândească un statut corect în faţa lui Dumnezeu şi intrarea în Rai. Postul Ramadanului este una din cele mai bune perioade în care misionarii pot proclama Evanghelia islamicilor cu care au stabilit relații de prietenie.
Ramadan - Postul Islamic
œ          Durează 29 - 30 de zile
œ          Abstinență din zori până la apusul soarelui
œ          În această perioadă se face pelerinaj la Mecca
œ          Postul se încheie cu cea mai importantă sărbatoare islamică.

Rugăciune - Misiune       

O,  Doamne  Isuse,  mă  rog  cu  dragoste  şi compasiune  în  inima  mea  pentru  musulmani. Doamne, Tu ştii că cei mai mulţi dintre ei sunt oameni sinceri. Sunt foarte serioşi în ceea ce priveşte religia şi convingerile lor. Mă rog să îi ajuţi să îşi dea seama că este zadarnic să încerce să se apropie de Tine altfel decât prin crucea de pe Calvar. Ajută-i, o, Doamne, să descopere în această perioadă a postului că nu prin fapte ale neprihănirii suntem mântuiţi, ci dimpotrivă, doar prin credinţa în harul Tău. Amin.

Județele României:

Iași
Situat în regiunea Moldova, cuprinde 1 municipiu, 4 orașe și 93 de comune înregistrând o populație de 723.553 locuitori.
Municipiul Iași este reședința de județ cu o populație de 263.410 locuitori.

Rugăciune - România
Județul Iași
            Viziune, protecție și înțelepciune  divină  pentru slujitorii bisericilor;
Har   și   plinătate   a   Duhului în biserici;
Evanghelia să ajungă în toate localitățile județului și să fie plantată câte o biserică locală autentică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu