17 iunie 2012 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru: Familiile Martirilor Creștini

După cum arăta, era un bărbat obişnuit. Din punct de vedere spiritual era un uriaş!
Pentru credinţa sa în Hristos şi datorită faptului că a adus la Hristos zeci de musulmani, i-a ucenicizat şi păstorit, a fost arestat şi i s-a intentat proces. În sala de judecată, în faţa judecătorilor, avocaţilor şi publicului, el a declarat Împărăţia lui Hristos cu putere şi curaj. Nu a mai existat vreodată un grup atât de mare de musulmani care să audă Evanghelia atât de simplu, clar şi cu putere. Autorităţile musulmane au fost furioase. L-au executat. Fiul lui, un tânăr în jur la 25 de ani este la rândul lui un uriaş care a continuat să poarte torţa şi moştenirea tatălui său în rândul propriului popor. El este pastor al unei biserici, şi îi aduce pe cei pierduţi în Împărăţie. Sute de mii de creştini sunt martirizaţi în fiecare an.
V-aţi gândit vreodată ce se întâmplă cu familiile lor? În această săptămână ne vom ruga pentru aceste familii.

Pentru familiile martirilor:
-         să accepte fară împotrivire voia lui Dumnezeu pentru viețile lor,
-         vindecare emoțională și mângâiere în această vreme de necaz şi pierderi,
-         prezenţa divină să fie tăria, puterea și încrederea lor.
-         cele necesare traiului – de multe ori cel care aducea venitul familiei era cel care nu mai este printre ei,
-         să fie o mărturie copleșitoare în lume și să continue slujirea începută de cel ucis pentru credința în Hristos.

Martiri Creștini
• în 2000 de ani, cca. 70 milioane de creștini au plătit cu viața pentru credința lor.
• 45,5 milioane au fost martirizați în secolul XX, mai mult decât în celelalte secole la un loc.
• 171.000 de crestini în fiecare an își pecetluiesc cu sangele lor credința în Hristos.

Au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de
toate, prigoniţi, munciţi – ei, de care lumea nu era vrednică – Evrei 11:37

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu