29 septembrie 2013 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru:

Luminita este trimisă de Biserica Creștină „Filocalia” din Iași.
A absolvit Școala Biblică Bethlehem din Iași și Universitatea Al. I.  Cuza, Facultatea de Filosofie, Iași.
Luminița lucrează în parteneriat cu Agenția Penticostală de Misiune și Wycliffe la traducerea Noului Testament în dialectul „ ALE ” din Ethiopia. În Etiopia se vorbesc nu mai puţin de 84 de limbi indigene. La nivel naţional, doar 39% din etiopieni ştiu să scrie şi să citească, ţara fiind printre ultimele în lume ca nivel de alfabetizare. Însă, interesul oamenilor de aici pentru educaţie a crescut imens în ultimii 20 de ani şi aceasta face ca nevoia unui alfabet în limba lor să fie imperioasă. Astfel, Vestea Bună poate fi proclamată și în acest trib.


Ethiopia
Populația: 84,975,606
Capitala: Addis Abeba
Vecini: Sudan, Djibouti, Eritreea, Somalia și Kenia
Creștini: 51,563,198
Evanghelici 16,657,376

Rugăciune - Misiune       
Luminița
-    Voia Lui să se facă și Numele Său să fie respectat în inimile celor ce sunt oameni din Împărăția lui Dumnezeu în grupul Ale;
-         Împărăția Lui să vină în acele locuri din Ale unde nu a ajuns încă;
-         Echipa  responsabilă  cu traducerea Noului Testament.
-         Duhul Domnului să ne călăuzeacă la fiecare pas.

Rugăciune - România

Județul Sălaj
Viziune, protecție și înțelepciune  divină  pentru slujitorii bisericilor;
Har și plinătatea Duhului în biserici;
Mobilizarea bisericilor în evanghelizare și plantare de biserici atât în județ cât și în zonele  mai  puțin  evanghelizate ale României.
Județul Sălaj

Situat  în   regiunea  Transilvania   conține   un municipiu, trei orașe și 57 de comune, înregistrând o populație de 217.900 locuitori. Municipiul Zalău este reședința de județ cu o populație de 62.547 locuitori. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu