19 octombrie 2014 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru:

LUMINIȚA Este  trimisă de Biserica  Creștină  după Evanghelie „Filocalia” din Iași.
A absolvit Școala Biblică Bethlehem din Iași și Universitatea Al. I.  Cuza, Facultatea de Filosofie, Iași.
Luminița lucrează în parteneriat cu Agenția Penticostală de Misiune și Wycliffe la traducerea Noului Testament în dialectul „ ALE ” din Ethiopia. În Etiopia se vorbesc nu mai puţin de 84 de limbi indigene. La nivel naţional, doar 39% din etiopieni ştiu să scrie şi să citească, ţara fiind printre ultimele în lume ca nivel de alfabetizare. Însă, interesul oamenilor de aici pentru educaţie a crescut imens în ultimii 20 de ani şi aceasta face ca nevoia unui alfabet în limba lor să fie imperioasă. Astfel, Vestea Bună poate fi proclamată și în acest trib.
Ethiopia
Populația: 84,975,606
Capitala: Addis Abeba
Vecini: Sudan, Djibouti, Eritreea, Somalia și Kenia
Creștini: 51,563,198
Evanghelici 16,657,376

Rugăciune - Misiune       
Luminița
Voia Lui să se facă și Numele Său să fie respectat în inimile celor ce sunt oameni din Împărăția lui Dumnezeu în grupul Ale;
Împărăția Lui să vină în acele locuri din Ale unde nu a ajuns încă;
Echipa    responsabilă    cu    traducerea    Noului Testament.
Duhul Domnului să ne călăuzeacă la fiecare pas.           

Diaspora Română - Spania

Regatul Spaniei este situată în sud-vestul europei, între Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană, pe peninsula Iberică, ocupând 4/5 parte a peninsulei. Populația  ajunge  la  47.190.493  de  locuitori  iar capitala țării este Madrid.
Diaspora Română cuprinde aproximativ un milion de locuitori
Rugăciune – Diaspora Română
Spania
Pentru     lucrători     dedicați, pregătiți, maturi
Har  și  plinătatea  Duhului  în bisericile penticostale române ;

Unitate   în   biserici   și   între lucrători și biserici  înțelepciune și îndrăzneală pentru vestirea Evangheliei atât conaționalilor români cât și băștinașilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu